Parastasele sunt slujbe de pomenire în cadrul cărora membri familiei comemorează existența celor dragi, trecuți în neființă și se roagă pentru sufletul acestora. Aceste slujbe sunt importante atât pentru mântuirea sufletelor celor răposați cât și pentru păstrarea amintirii acestora în rândul celor vii.
În cele mai multe regiuni din țară, datele la care parastasele sunt organizate coincid. Acestea sunt la 3, 9 și 40 de zile de la deces, urmate apoi de parastasele ținute anual, în ziua decesului, timp de 7 ani.
Mulți dintre creștini urmează aceste date ca urmare a tradiției moștenite din străbuni, însă merită menționat că nici una dintre acestea nu sunt lipsite de semnificație.
Spre exemplu, parastasul de a treia zi se ține în memoria Învierii Domnului și a speranței învierii celui răposat prin puterea divină a lui Hristos.
Parastasul de nouă zile simbolizează ceasul al nouălea în care Hristos, înainte de muri pe cruce, i-a spus tâlharului din dreapta Sa: „Astăzi vei fi cu mine în Rai”. Astfel, acest parastas reprezintă o reînnoire a promisiunii Mântuitorului, de data aceasta, extinsă asupra tuturor răposaților și, în special, asupra celuia în memoria căruia este ținută slujba.
Pomenirea la 40 de zile sau șase săptămâni se face în cinstea Înălțării Domnului la Cer și a speranței că sufletul răposatului va urma exemplul Mântuitorului, reîntorcându-se în lumina din care a fost creat.
Parastasele ulterioare, la trei, șase și nouă luni sunt organizate în multiplu de trei pentru a cinsti Sfânta Treime, facilitând astfel mila Domnului pentru mântuirea sufletului răposatului. Mai mult decât atât, pomenirea în ziua aniversării decesului este o tradiție preluată de la primii creștini care comemorau ziua morții martirilor și a sfinților sub forma celebrării zilei de naștere la viața veșnică. Prin urmare, acest parastas este ținut în speranța renașterii răposatului la noua viață fără de sfârșit.
De cele mai multe ori, parastasele sunt percepute ca mese comemorative sau pachete cu mâncare care sunt oferite de către membri familiei pentru mântuirea sufletului răposatului. Deși această componentă este importantă din punct de vedere al tradiției, nu trebuie uitat faptul că la baza acestui obicei stă credința în înviere. Slujba de pomenire mijlocește, înainte de toate, pentru împlinirea promisiuni renașterii la viața veșnică alături de Hristos.